Povestea din Ajun

Am rămas dator de ceva vreme cu povestea mea din Ajun. M-am tot gândit ce să scriu şi nu-mi venea absolut nicio idee. Dar azi mi-am zis să scriu tot ce îmi trece prin cap când mă gândesc la Crăciun. E drept, nu o să aibă fir epic, poate părea fără sens, dar aşa e definit Crăciunul pentru mine. Deci, să încep...

Crăciunul este: mirosul de portocale desfăcute, căutatul cutiilor cu globuri, legarea bomboanelor cu aţă cu acel nod pe care l-am învăţat greu, zăpadă până la brâu, plimbări cu sania, prăjitură cu cremă de lămâie, miros de lemne tăiate, miros de foc proaspăt aprins în sobă, deznodarea instalaţiei, răşina lipicioasă pe mâini, rămasă de la cioplirea bradului, bucuria de a primi cadoul de Crăciun, indiferent care ar fi acela, familia alături, privitul bradului cu instalaţia aprinsă, primirea colindătorilor, momentele de neuitat petrecute alături de cei dragi, sms-urile care vin şi pleacă neîncetat, zâmbetul permanent, liniştea interioară, colindatul firmelor, profesorilor şi cunoscuţilor, Singur Acasă 1, 2 şi 3, vacanţă, somn până la 12, ciocolată, festival, prieteni, iubiri, amăgiri... şi câte multe altele mai sunt, dar nu pot fi scrise. Mă opresc aici, dar nu uit să vă zic Crăciun Fericit şi aveţi grijă de voi şi de cei dragi!