9.12.11

creeazacadou!

24.11.11

Şapte

E 24 noiembrie azi. E ora 14 jumate, vremea nu este însorită. Nu este buletinul meteo, dar discuţiile despre dată şi vreme sunt o bună introducere în orice situaţie. La categoria asta ar mai intra sportul, impozitele şi înjuratul guvernului. Dar să trecem la subiect.

Mrţ, căci marţi a fost o zi scurtă, deci mrţ, cum spuneam, am primit una bucată bilet la concertul Phoenix din cadrul UNIFEST, adică o porţie de distracţie gratis, nu pe degeaba. Şi fiind foarte productiv în acea zi de 22 noiembrie, am zis că merit un concert bun. Ei, şi iaca virgulă că mă urc în RATB numărul 311, validez cardul RATB care trebuie validat la fiecare urcare, căci altfel sunt pasibil de contravenţie şi astfel am devenit un partener al RATB-ului în asigurarea unui transport civilizat. Sau ceva de genul. Aşa.. şi ajung la locul de întâlnire fixat în prealabil, mă alătur grupului format din E, L1 şi A şi pornim agale spre Sala Palatului, unde ne regrupăm cu S. După 15 minute, o recuperez şi pe L2. Intrăm, stăm o oră degeaba, căci aşa e la concert, şi intră în scenă Phoenix.

Ora-Hora, Baba Novak, Mica Ţiganiadă şi alte hituri cunoscute. Apoi, o perioadă de cântece compuse în engleză de care nimeni din sală nu avea habar. Nu că ar fi fost asta o problemă, căci e nevoie să mai şi compui, nu să trăieşti din trecut. Însă atunci am realizat că Phoenix-ul sună banal. Erau nişte melodii banale, cu versuri banale, salvate de Ţăndărică la final, prin improvizaţie. Mi-a devenit foarte clar că Phoenix-ul a devenit o trupă banală de când au plecat Baniciu, Kappl şi Mani Neumann. Nu au nimic în plus faţă de alte trupe.

Părerea mea e că Baniciu are o voce peste a solistului actual, Kappl oferă un bass mult mai bun, iar Mani Neumann aducea exact elementul care făcea ca Phoenix să fie unică: vioara. Balada Negru Vodă a sunat foarte bine, dar fără solo la bass şi fără vioară a sunat cam banal. Folosesc cam des acest cuvânt, dar cred că se potriveşte la fix.

Nu vă mai spun că L1 şi A au plecat la jumătatea concertului. Aşa că, per ansamblu, a fost frumos, căci a asculta Phoenix live e mare lucru, dar totuşi, regret lipsa celor trei ex-membri de mai sus. Ar fi fost mult mai tare. Dar cum nemulţumitului i se ia totul, eu sunt bucuros că am ajuns la concert şi că nu mi se ia totul, astfel.

Hai, o zi faină! Eu mă duc la facultate să îmi iau depunctarea, căci tocmai am aflat că metoda mea nu este punctată la maxim. Ei, asta e.

12.11.11

Şase

Până când nu am să trec de 10 postări anul ăsta, titlurile le voi scrie ca nume de cifre. Adică voi scrie ca şi titlu numărul postului de anul ăsta, dar cu litere.

Am terminat analiza titlului, să trecem la subiect. Ce vroiam să zic? A, da.. Păi, tocmai mi-am instalat cumva, într-un anumit mod şi fel, flash-ul pe win7. În caz că nu ştiaţi, se pare că Macromedia, firma care făcea Flash-ul pe care îl utilizam până acum şi-a dat obştescul sfârşit prin 2005. Iar rămăşiţele au fost revendicate de rivali, Adobe. Aşa că ceea ce aveam eu până acum, flash 8 de la macromedia, nu prea s-a potrivit cu socoteala din Târgu Win7. Cazul a fost rezolvat. Watson, mai departe!

Aşa.. şi ziceam că instalai fleşu, aşa că m-am apucat fain frumos să updatez acea animaţie cu pardon cărţile de la jurnalul naţional. Şi cum sinapsele mele încă funcţionează, m-a gâdilat la conştiinţă gândul că nu am mai scris demult ce am mai citit.

Deci, ză bachet list. Făcută din amintiri, iar aici ştim că nu stau prea bine, aşa că voi povesti ce îmi aduc aminte că am citit.

Cea mai recentă carte terminată se numeşte Cimitirul Buna-Vestire. Un roman scris de Tudor Arghezi. Acuma nu ştiu câţi aţi tresărit când aţi citit "roman scris de Tudor Arghezi", dar incultul de mine a făcut asta, căci habar n-aveam că Arghezi a scris romane. Chiar dacă unul singur. Şi şi dacă e singurul, e absolut fenomenal. Dacă până acum cumva mă opuneam în a înţelege care e treaba cu estetica urâtului, iaca citind acest roman mi-am dat seama. Dacă sunteţi amatori de caţavenci sau kamikaze, romanul ăsta e scris în acelaşi stil. Dar există nişte.. hai să le spunem înjurături, miştouri, scrise cu atâta inteligenţă încât te lasă uimit. Am rămas complet plăcut surprins de acest roman. Foarte tare! Inclusiv ideea de înviere a morţilor şi iminenta judecată de apoi şi reacţia oamenilor.. super tare. Recomand cu căldură.. de fapt, nu.. că se scumpeşte gigacaloria. Recomand cu răceală.. nu, nu e bine nici aşa, se scumpesc medicamentele. Atunci vă recomand să citiţi cartea şi atât. Ce atâta...

Aşa. Înainte de asta, am răsfoit o carte care s-a dovedit a fi ideală pentru petrecut vremea în vehicule pe şine. Adică în tren, în metrou, poate tramvai. Bine, hai, fie, şi în autobuz. N-am zis cum se numeşte cartea, deci să v-o prezint: ea se numeşte Viaţa lui Pi, scrisă de un anume indian, nu i-am reţinut numele (ruşine să-ţi fie, dinu patriciu). Este vorba despre un naufragiu al unui băiat indian, care a supravieţuit pe o barcă cu un tigru bengalez, o gorilă şi o hienă. Frumoasă poveste. Un amănunt, căci la acest capitol stau bine, deci, un amănunt care m-a pus pe gânduri, căci niciodată nu m-am gândit la această problemă, a fost o.. să-i zicem polemică, pe tema religiei. Adică de ce un om nu poate fi musulman, catolic şi ortodox în acelaşi timp? E interesant cum se pune problema. Mai mult nu zic. Cartea asta e din colecţia cotidianul, este mică, se poate citi uşor, are capitole scurte, este cu aventuri, este bine scrisă aşa că puneţi mâna şi ochii şi citiţi.

Aş mai scrie ce am citit, dar nu mai ţin minte acum. De fapt, facem o pauză de cinci minute, să mă uit pe lista BPT. Revin.

Aşa. Am mai citit Anotimpuri, Radu Tudoran. Am să vă spun ce m-a determinat s-o citesc: Prefaţa. Cosmin Ciotloş compară acest roman cu Anatomia lui Grey. Deci, mai spun ceva despre carte?

Ah, da. Cum am putut să uit că am citit asta? Cazul Magheru, Mihail Drumeş. Excelentă carte! Excepţională! Pe asta o recomand şi cu răceală, şi cu căldură.

Da, pe listă este şi Intrusul, Marin Preda. O poveste despre construirea unui oraş nou pe ruinele satelor, la începutul comunismului, combinată cu o poveste de dragoste şi combinată cu o poveste a unui om care nu se poate integra în societatea contemporană lui, considerându-se un intrus. Este foarte frumoasă cartea, bine, sunt subiectiv (îmi plac cărţile lui Preda), dar merită citită.

Nu ştiu dacă am scris pe blog despre asta, nu îmi aduc aminte, dar mi s-a părut o carte absolut obligatorie de citit pentru tinerii care cumva, din greşeală şi prostie consideră comunismul o idee bună. Ce crime, ce atrocităţi, nici nu-mi trecea prin cap că s-ar putea întâmpla aşa ceva. Din punctul ăsta de vedere, romanul este la fel ca romanul lui Petru Popescu, Supleantul. Acolo se arată ce a însemnat comunismul din punct de vedere social, la nivel de individ.

Şi că tot am pomenit de Petru Popescu, trebuie să amintesc cartea pe care mi-a recomandat-o mama: Dulce ca mierea e glonţul patriei. E un must have.

Şi cred că au mai fost câteva citite, dar cred că astea sunt cele mai importante. Nişte cărţi care te fac să îţi pui întrebări, să mai cugeţi, deci să exişti. Şi cam atâta pentru astăzi.

Ştiţi ce se spune: o carte bună merge cu o muzică bună. Ori eu am pus aici cîteva cărţi geniale, dar voi posta o singură melodie. Să vedem, mă gândesc ce să pun... Da, am găsit. Superbă piesă. Deep Purple - When a blind man cries. No, seară faină!

11.11.11

Cinci

Bunî seara! Da, trăiesc încă. Mărturisesc că zilele trecute am vrut să pun aici o melodie, dar bloggerul ăsta nu prea se descurcă. Şi nu am cum să postez acum melodia aia, pentru că nu mai ţine minte ce melodie era.

Aşa.. Din anumite motive şi prin diverse împrejurări fericite am ajuns astăzi să îmi citesc blogul şi am constatat că în 2009 am scris de 44 de ori, în 2010, 38, iar în 2011, până în prezent, de patru ori. Statistică, boring, dar totuşi.. 4? Sigur că pot mai mult.

Aşa că iată-mă, la al cincilea post pe acest an. Printre articolele pe care le-am scris v-am tot povestit de facultate, dar am realizat că anul III este complet nicăieri. Aşa că da, sunt în anul IV, aproape inginer. Devine interesantă facultatea, abia acum, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Teme destul de nasoale, dar utile. Laboratoare bine făcute. Finally. Am încheiat subiectul.

În alte ordini de idei, gânduri şi fapte, cred că această absenţă masivă de pe blog a fost provocată de fenomenul feisbuc, unde nimeni nu poate spune că nu am fost prezent.

Bun, scuzat fiind acum, să vă zic ce am mai făcut. Păi, în vară am stat la Transelectrica, în stagiu de practică. Nu asta e interesant, ci faptul că m-am ales cu o bursă de practică, bursă care valorează.. mă rog, a valorat câteva sute de lei, mai puţine de cinci şi mai multe de trei. Iar din această sumă ecsorbitantă m-am transformat în fericitul posesor al vinilurilor Iris I, Iris II, Iris III şi Iris IV, al casetelor 4Motion şi al CD-ului Athenaeum II. Asta completează colecţia mea, care cuprinde Iris Lună Plină, Iris Maxima, Iris Cei ce vor fi şi Iris 12 Porţi. Păcat că nu am mai găsit Iris Mirage şi Iris 2000. Însă încă pot cumpăra Iris Mătase Albă şi Iris V (un adevărat chilipir).

V-am plictisit, dar aşa mai aflaţi şi voi despre Iris. Nu că aţi vrea, dar acest blog promovează cultura cu de-a forţa. Muhahahahaa. Am râs diabolic.

Totodată, am trecut la tehnologie mai nouă, numită Acer Aspire 5750G, căci monstrul tehnologic pe care îl călăream a început să tuşească şi se pare că a rămas spitalizat ceva vreme. Probleme de memorie. Deh, vârsta.

Ei, nici eu nu sunt mai prejos cu memoria, căci am uitat ce vroiam să mai scriu, aşa că scăpaţi repede de postul ăsta. Asta dacă v-aţi încumetat să-l citiţi. Bine. Noapte frumoasă, generaţie în blugi. Am să pun totuşi o melodie, în dulcele stil clasic. Ei, dar se pare că tocmai mi-am adus aminte ce melodie vroiam să postez zilele astea.

4.8.11

Dramă în Vamă

Fără cuvinte. Poate doar unul. Extraordinar!

18.4.11

Val de mare!

După lungi zile şi nopţi, iată că apar din nou aici, în blogosferă, dar numai ca să mă dau mare cu o nouă descoperire în materie de muzică. Bineînţeles că nu sunt primul care ascultă piesa asta, dar azi am dat peste ea. Nu ştiu cum se face că de fiecare dată când mă gândesc că nu mai am ce descoperi în materie de melodii faine româneşti, apar astfel de întâmplări fericite (adică descoperitul melodiilor).

Promit de acum să mă gândesc cât mai des că nu mai am ce descoperi! :)) Acum vă las să vă bucuraţi de muzică. Play!

28.1.11

Yes, I will be a simple man!

23.1.11

Capitala Verde este la Sfântu Gheorghe!

Încep anul 2011 cu acest post, deoarece eu chiar cred că Sf. Gheorghe merită să fie capitala verde a României. Înainte să trecem la argumente şi la persuasivitate (mişto cuvânt), trebuie să vă spun că sunt obiectiv la maxim, deci nu voi fi influenţat deloc de faptul că m-am născut şi am crescut în Sf. Gheorghe. Aşadar, pe cai, oştenii mei!

De ce cred eu că Sf. Gheorghe este Capitala Verde? Simplu: este un oraş liniştit, înconjurat de păduri, nu există nicio stradă fără copaci, parcările care se fac sunt parcări ecologice, toate lucrările de amenajare a aspectului urbanistic sunt finalizate cu plantări de copaci, flori şi toate cele, oamenii ştiu ce e aia colectare selectivă, există containere de colectare selectivă în fiecare zonă de colectare a gunoiului, se colectează până şi uleiul ars, raportul asociaţii verzi / cap locuitor este net superior oricărui oraş din ţară, oamenii ştiu să ţină ambalajele în mână până la cel mai apropiat coş de gunoi, există un colegiu posesor al Steagului Verde şi cred că atât mi-a venit în minte până acum. Dar nu voi ezita să fac update dacă îmi vin în minte alte argumente.

Acestea fiind spuse, nu mai rămâne decât o chestiune de timp până când Sf. Gheorghe va fi declarat Capitala Verde a României! Pe curând, la revedere!


UPDATE> Intrati de urgenţă aici şi urmăriţi paşii pentru a vota cu Sfântu Gheorghe! Spor!

11.12.10

Eroilor - Piaţa Unirii

Unul din motivele pentru care trenurile vechi de la metrou sunt mai interesante. A fost cel mai fain drum Eroilor-Piaţa Unirii pe care l-am făcut pînă acum în Bucureşti. Enjoy!

Necunoscut - Un acordeon in metrou

Asculta mai multe audio acustica

19.11.10

Cugetările sărmanului stelist

Se există o vorbă cum că românul s-a născut poet. Şi toată lumea ştie că românul ştie cel mai bine să facă haz de necaz. Deci, să fie pamfletist. Prin urmare, textul de mai jos este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Şi orice asemănare cu viaţa reală este sau nu intenţionată.

Ah! Stadionul Ghencea, doar de teatru mai e bun
Şi Steaua jucând acolo, alergând gazul şi-l arde.
Şi-n această linişte trosnesc seminţe, curge bere...
Victorii... n-am mai văzut de-un secol. Goluri... n-am mai văzut de-o lună.

Un regat pentru o victorie, să-umplu stadionul
Cu coji de seminţe. Dar de unde? Scârţăie apărarea,
În atac miaună motanul, Nicoliţă dă pe lângă,
Iară grecul melancolic tot căzând caută fault.

Gârrr! Ce bună-i berea... Parcă e mai bine acasă,
Mă uit la televizor, de frig nici că-mi pasă.
Pot să-l văd pe Tănase pasând hai-hui
Fără să m-audă că-l înjur de mama lui.

Cum nu ţin cu Oţelul, Doamne? Măcar totuşi au echipă...
Aş merge la stadion, de Steaua nu mi-ar păsa defel
Mi-ar părea superb, dulce să scandez pro-Dorinel,
Un palat, garsoniera, iar nevasta, o Xantipă.

Pe pereţi cu colb, cu lungi pânze de paianjen, în vitrine
Stau trofeele noastre, de ţi-i drag să te-uiţi la ele...
Mândrie, glorie, goluri, stadioane pline, meciuri grele,
Nu seamănă cu Steaua de azi. Într-un soi de amintire

Au ieşit de la-ncălzire - ce echipă fabuloasă,
Lăcătuş, Boloni, Duckadam, Belodedici,
Cela-i antrenorul Ienei, oare ştie ungureşte?
Ceea ce-nconjură echipa e frumoasa galerie.

Eei.. că pe stadion se sting stâlpii de nocturnă.
Moşule, mergi de te culcă, nu vezi că s-a-ntunecat?
Să visezi fotbal şi goluri, stadionul încărcat.
De-aş putea să dorm măcar. Gol, a fotbalului minune!

O, acoperă-mi fiinţa cu a ta descătuşată bucurie!
Vino gol! - ori vino moarte - pentru mine e totuna
De-oi petrece încă cu ciobani, cu-nfrângeri şi cu luna.
Ori de nu, cui ce-i aduce? - Bogăţie? - Frecţie!