Şase

Până când nu am să trec de 10 postări anul ăsta, titlurile le voi scrie ca nume de cifre. Adică voi scrie ca şi titlu numărul postului de anul ăsta, dar cu litere.

Am terminat analiza titlului, să trecem la subiect. Ce vroiam să zic? A, da.. Păi, tocmai mi-am instalat cumva, într-un anumit mod şi fel, flash-ul pe win7. În caz că nu ştiaţi, se pare că Macromedia, firma care făcea Flash-ul pe care îl utilizam până acum şi-a dat obştescul sfârşit prin 2005. Iar rămăşiţele au fost revendicate de rivali, Adobe. Aşa că ceea ce aveam eu până acum, flash 8 de la macromedia, nu prea s-a potrivit cu socoteala din Târgu Win7. Cazul a fost rezolvat. Watson, mai departe!

Aşa.. şi ziceam că instalai fleşu, aşa că m-am apucat fain frumos să updatez acea animaţie cu pardon cărţile de la jurnalul naţional. Şi cum sinapsele mele încă funcţionează, m-a gâdilat la conştiinţă gândul că nu am mai scris demult ce am mai citit.

Deci, ză bachet list. Făcută din amintiri, iar aici ştim că nu stau prea bine, aşa că voi povesti ce îmi aduc aminte că am citit.

Cea mai recentă carte terminată se numeşte Cimitirul Buna-Vestire. Un roman scris de Tudor Arghezi. Acuma nu ştiu câţi aţi tresărit când aţi citit "roman scris de Tudor Arghezi", dar incultul de mine a făcut asta, căci habar n-aveam că Arghezi a scris romane. Chiar dacă unul singur. Şi şi dacă e singurul, e absolut fenomenal. Dacă până acum cumva mă opuneam în a înţelege care e treaba cu estetica urâtului, iaca citind acest roman mi-am dat seama. Dacă sunteţi amatori de caţavenci sau kamikaze, romanul ăsta e scris în acelaşi stil. Dar există nişte.. hai să le spunem înjurături, miştouri, scrise cu atâta inteligenţă încât te lasă uimit. Am rămas complet plăcut surprins de acest roman. Foarte tare! Inclusiv ideea de înviere a morţilor şi iminenta judecată de apoi şi reacţia oamenilor.. super tare. Recomand cu căldură.. de fapt, nu.. că se scumpeşte gigacaloria. Recomand cu răceală.. nu, nu e bine nici aşa, se scumpesc medicamentele. Atunci vă recomand să citiţi cartea şi atât. Ce atâta...

Aşa. Înainte de asta, am răsfoit o carte care s-a dovedit a fi ideală pentru petrecut vremea în vehicule pe şine. Adică în tren, în metrou, poate tramvai. Bine, hai, fie, şi în autobuz. N-am zis cum se numeşte cartea, deci să v-o prezint: ea se numeşte Viaţa lui Pi, scrisă de un anume indian, nu i-am reţinut numele (ruşine să-ţi fie, dinu patriciu). Este vorba despre un naufragiu al unui băiat indian, care a supravieţuit pe o barcă cu un tigru bengalez, o gorilă şi o hienă. Frumoasă poveste. Un amănunt, căci la acest capitol stau bine, deci, un amănunt care m-a pus pe gânduri, căci niciodată nu m-am gândit la această problemă, a fost o.. să-i zicem polemică, pe tema religiei. Adică de ce un om nu poate fi musulman, catolic şi ortodox în acelaşi timp? E interesant cum se pune problema. Mai mult nu zic. Cartea asta e din colecţia cotidianul, este mică, se poate citi uşor, are capitole scurte, este cu aventuri, este bine scrisă aşa că puneţi mâna şi ochii şi citiţi.

Aş mai scrie ce am citit, dar nu mai ţin minte acum. De fapt, facem o pauză de cinci minute, să mă uit pe lista BPT. Revin.

Aşa. Am mai citit Anotimpuri, Radu Tudoran. Am să vă spun ce m-a determinat s-o citesc: Prefaţa. Cosmin Ciotloş compară acest roman cu Anatomia lui Grey. Deci, mai spun ceva despre carte?

Ah, da. Cum am putut să uit că am citit asta? Cazul Magheru, Mihail Drumeş. Excelentă carte! Excepţională! Pe asta o recomand şi cu răceală, şi cu căldură.

Da, pe listă este şi Intrusul, Marin Preda. O poveste despre construirea unui oraş nou pe ruinele satelor, la începutul comunismului, combinată cu o poveste de dragoste şi combinată cu o poveste a unui om care nu se poate integra în societatea contemporană lui, considerându-se un intrus. Este foarte frumoasă cartea, bine, sunt subiectiv (îmi plac cărţile lui Preda), dar merită citită.

Nu ştiu dacă am scris pe blog despre asta, nu îmi aduc aminte, dar mi s-a părut o carte absolut obligatorie de citit pentru tinerii care cumva, din greşeală şi prostie consideră comunismul o idee bună. Ce crime, ce atrocităţi, nici nu-mi trecea prin cap că s-ar putea întâmpla aşa ceva. Din punctul ăsta de vedere, romanul este la fel ca romanul lui Petru Popescu, Supleantul. Acolo se arată ce a însemnat comunismul din punct de vedere social, la nivel de individ.

Şi că tot am pomenit de Petru Popescu, trebuie să amintesc cartea pe care mi-a recomandat-o mama: Dulce ca mierea e glonţul patriei. E un must have.

Şi cred că au mai fost câteva citite, dar cred că astea sunt cele mai importante. Nişte cărţi care te fac să îţi pui întrebări, să mai cugeţi, deci să exişti. Şi cam atâta pentru astăzi.

Ştiţi ce se spune: o carte bună merge cu o muzică bună. Ori eu am pus aici cîteva cărţi geniale, dar voi posta o singură melodie. Să vedem, mă gândesc ce să pun... Da, am găsit. Superbă piesă. Deep Purple - When a blind man cries. No, seară faină!