11.12.10

Eroilor - Piaţa Unirii

Unul din motivele pentru care trenurile vechi de la metrou sunt mai interesante. A fost cel mai fain drum Eroilor-Piaţa Unirii pe care l-am făcut pînă acum în Bucureşti. Enjoy!

Necunoscut - Un acordeon in metrou

Asculta mai multe audio acustica

19.11.10

Cugetările sărmanului stelist

Se există o vorbă cum că românul s-a născut poet. Şi toată lumea ştie că românul ştie cel mai bine să facă haz de necaz. Deci, să fie pamfletist. Prin urmare, textul de mai jos este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Şi orice asemănare cu viaţa reală este sau nu intenţionată.

Ah! Stadionul Ghencea, doar de teatru mai e bun
Şi Steaua jucând acolo, alergând gazul şi-l arde.
Şi-n această linişte trosnesc seminţe, curge bere...
Victorii... n-am mai văzut de-un secol. Goluri... n-am mai văzut de-o lună.

Un regat pentru o victorie, să-umplu stadionul
Cu coji de seminţe. Dar de unde? Scârţăie apărarea,
În atac miaună motanul, Nicoliţă dă pe lângă,
Iară grecul melancolic tot căzând caută fault.

Gârrr! Ce bună-i berea... Parcă e mai bine acasă,
Mă uit la televizor, de frig nici că-mi pasă.
Pot să-l văd pe Tănase pasând hai-hui
Fără să m-audă că-l înjur de mama lui.

Cum nu ţin cu Oţelul, Doamne? Măcar totuşi au echipă...
Aş merge la stadion, de Steaua nu mi-ar păsa defel
Mi-ar părea superb, dulce să scandez pro-Dorinel,
Un palat, garsoniera, iar nevasta, o Xantipă.

Pe pereţi cu colb, cu lungi pânze de paianjen, în vitrine
Stau trofeele noastre, de ţi-i drag să te-uiţi la ele...
Mândrie, glorie, goluri, stadioane pline, meciuri grele,
Nu seamănă cu Steaua de azi. Într-un soi de amintire

Au ieşit de la-ncălzire - ce echipă fabuloasă,
Lăcătuş, Boloni, Duckadam, Belodedici,
Cela-i antrenorul Ienei, oare ştie ungureşte?
Ceea ce-nconjură echipa e frumoasa galerie.

Eei.. că pe stadion se sting stâlpii de nocturnă.
Moşule, mergi de te culcă, nu vezi că s-a-ntunecat?
Să visezi fotbal şi goluri, stadionul încărcat.
De-aş putea să dorm măcar. Gol, a fotbalului minune!

O, acoperă-mi fiinţa cu a ta descătuşată bucurie!
Vino gol! - ori vino moarte - pentru mine e totuna
De-oi petrece încă cu ciobani, cu-nfrângeri şi cu luna.
Ori de nu, cui ce-i aduce? - Bogăţie? - Frecţie!

29.9.10

De ce?

15.8.10

Fecioara, epilog

Super tare! A fost un show care a meritat văzut, ascultat şi simţit mai ales. Simţit mâine mai tare la muşchii de la gât. În deschidere, Cargo. Ziua vrăjitoarelor, doi paşi, batacanda, aproape de voi... şi cam atât. Spre surprinderea mea, au cântat numai 30 sau 40 de minute... Dar au fost tari şi ei. Apoi, vorba lu' unu creţ şi fără un dinte de lângă mine şi sormea: "no, să vezi că amu se dezlănţuie potopu, bă!", cu cel mai pur şi simplu grai ardelenesc. Mai jos pun nişte poze, făcute cu motoscârţa de telefon al meu. Amu dacă videţi ceva bini, dacă nu, puneţi mâna şi căutaţi pe youtube.

Cel mai tare moment a fost când Eddie o apărut pe scenă. A fost super. Imaginaţi-vă un monstru din filme horror în realitate pe scenă, şi pe ecrane proiectat ce vede acel monstru. Genial... Nu pot descrie... Lumini şi decoruri excelente. Prelata cu desenele cu Eddie din spate se schimba la fiecare melodie. Super show. Şi asta în condiţiile în care nu am ştiut decât 4 piese din ce au cântat ei. Dacă aveţi drum prin ţări prin care au şi ei turneul Final Frontier, mereţi că nu o să vă pară rău.

Mulţumesc, Gabi!

No, rock rulz, mă!



















Fecioara, episodul II (reluare)

Episodul 2 este în reluare, pentru că o picat netu la sormea înainte să dau publicare.. Aşa că rescriu din amintiri. Nu era prea mult, dar era esenţial să vă spun că înainte de fecioară, am dat o raită pe la old mac donald, pentru un puişor (puicuţă) şi un McCartof. Pe la orele 6 ale zilei, când era soarele la trei suliţe pe cer, ajunsem în faţa scenei. Ăsta e episodul II.

Fecioara, episodul I

Deeeeeci... am căutat nişte burghiuri prin Cluj (never mind pentru ce), şi fiind duminicăşi Clujul fiind frumos duminică, am decis să fac o plimbare până la Praktiker. Care Praktiker este lângă Polus Center. Care Polus Center este gazda la ghiciţi ce? Aţi ghicit din prima.

Din ce am văzut, scena e imensă, e foarte mare şi de la 100 de metri distanţă. Din câte am numărat (la un moment dat am pierdut şirul), până la ora 16, când scriu aceste rânduri, au intrat cam 1000 de oameni. 75% au tricouri ghiciţi de care? Aţi ghicit din prima. Curios este că mulţi (cam 50 din ce am numărat) aveau tricouri cu Timişoara, Adi Bărar, Cargo etc. Are Cargo fani, nu glumă! Abia aştept să mă introbag şi eu în parcarea Polus Center. Când ajung acasă, promit să vă chinui ochii cu nişte poze 640x480 făcute cu telefonul. Si ia leităr!

Merg la fecioară...

Nu am mai scris de la Folk You! aici, din câte îmi dau seama, şi pentru asta îmi adresez următoarele cuvinte: "Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!". Buun, după mea culpa, urmează să vă zic că între timp am fost la stână la Dan, unde cafeaua de dimineaţă a intrat în istorie. Am mai fost şi prin Moldova. Şi am mai mers tocmai până la Babe şi Sfinx, via Buşteni-Jepii Mari. După care Sinaia, via Padina-Lacul Bolboci (mama lui)-Zănoaga-Mioriţa-Cota 1400-Telegondola nr. 13. Apoi, am spus "La mulţi ani, Moni!". După care am scos la lumina neonului din Cafe Passage cel mai nou, mai senzaţional şi mai bengos joc: Guruianopoly! Chitară, karaoke, dans, poze, Cola (niami-niam), Heine-Bergenbier şi home. Dimineaţa, vinete... Noaptea, rapidul Harghita... Cluj, via Sf.Gheorghe.

Fain îi Clujul duminică dimineaţa... Nici prea frig, nici prea cald. Autobuzul 9, absolut mirific. Abia aştept să văd fecioara, căci despre asta este vorba în post până la urmă. Dacă acum doi ani am ratat întâlnirea, de data asta nu mai scapă. Însă până la ora întâlnirii, mai am de făcut risărci, să merg pregătit. Aşa că închei aci, cu promisiunea că voi povesti aproape exact ceea ce se va întâmpla diseară.

Rockeri din toată ţara, uniţi-vă! Aaa, era să uit. Bravo CFR Cluj, pentru eveniment! (Vezi, Mădălin, că sunt băiat gigel şi scriu aşa ceva?) Ne vedem mâine!

21.7.10

Folk You!

Mi-e greu să vă descriu în cuvinte ceea ce au fost şi ce au însemnat cele 5 zile în care am stat la mare. Rămân amintirile, pozele şi filmările de la 2 Mai, Vama Veche şi Folk You!. Şi noi. Da, sunt cam egoist şi nu fac un efort să încerc să povestesc. Cred că şi din cauză că nu am talent de a povesti şi risc să ratez groaznic esenţa faptelor.

Am să spun, însă: La mulţi ani, Paula! Am să ascult mai mult Andrieş. Am să cânt, de fiecare dată când îmi voi aminti: "Bogăţieeeeeeee... "! Am să încerc să nu mai fac gris carbonizat. Am să îl imit pe Şeicaru mai bine. Am să aştept răsăritul, chiar dacă pare că nu se va vedea de nori.

Aşa că.. Dincolo de orice vamă, dincolo de da sau nu, dincolo de toată lumea, FOLK YOU!




După minutul 2:10

1.7.10

Gata, tragem cortina!

Iată că această dată de 1 iulie nu are numai conotaţii negative. De pildă, eu astăzi am încheiat sesiunea de examene şi anul doi. Totodată, ca să mă laud, al patrulea semestru fără restanţă. Ar trebui să mă simt mai inteligent şi mai deştept, dar nu prea e aşa. Tot ce pot să fac acum e să sper că peste doi ani voi înţelege ce am făcut până acum. Cel puţin, aşa ni se tot spune. "În anul trei o să înţelegeţi tot, până acuma a fost încălzirea...". Bine-ar fi...

Aşaaaa... Şi după examen, am mâncat juma' de pizza (La mulţi ani, Matei!), taclale, alea-alea, ploaie sănătoasă, 7 în carnet în dreptl SDED, peşti morţi, restanţa pe mai la întreţinere, flotor nou şi două filme. Faină zi! Aduc în discuţie filmele pentru că au fost interesante.

Primul: Life of Brian. O capodoperă Monthy Python. Parodie în toată regula. Umor englezesc. Frumos film. Final extraordinar... "Always look at the bright side of life fiuffiufifuifuifuiuifffiiu".

Al doilea: A Seriuos Man. Varză. Eu, adică. N-am înţeles nimic din film. Însă cred cu tărie că prostia nu e de partea filmului, ci în faţa monitorului meu. Mai am de cultivat cultură pe sinapse şi neuroni, nu glumă. Ce a fost interesant în film? Viaţa evreilor în America. Ciudat, zău! Dar iar cred că eu nu am înţeles ce trebuie...

Şi dacă tot a venit vacanţa, eu o pun de-o veselie mai jos:

30.6.10

Exemplul SDED

Iniţial, nu am ştiut ce titlu să pun la articolul ăsta. Pe măsură ce am scris, însă, mi-a sărit o idee şi o voi dezvolta mai jos. Trebuie să mai spun că, iniţial, mă gândisem să dau un semn de viaţă şi să pun o muzichie care am ascultat-o des zilele astea.

Nu voi începe cu "deci". Aşadar, sunt bine sănătos şi încă am examene. De fapt, examen. Mai este numai unul. În care îmi pun toată silinţa să învăţ, spre deosebire de celelalte examene, unde am invăţat aşa şi-aşa. "De ce?" vine întrebarea logică. Ei bine, cursul ăsta a fost o lecţie nu numai de SDED (Sisteme dinamice cu evenimente discrete - cool, huh? ), ci şi o lecţie de pedagogie. Domnul nostru tânăr profesor a făcut din acest curs nasol, cu multe formalităţi şi greoi, un curs dinamic, interactiv, în care orice student de Poli (binecunoscut pentru privirea inteligentă, dar şi pentru incapacitatea de exprimare) avea curajul să ridice mâna şi să spună că nu a înţeles. Teoria cu formalisme însoţită de exemple uşoare-hilare, serioase şi foarte complicate (în această ordine) a făcut ca această materie (una dintre cele mai grele) să fie considerată una dintre cele mai accesibile.

Şi stau şi mă gândesc oare cum ar fi viaţa la facultate, nu numai la Poli, dacă toate cursurile ar fi la fel. Şi implicarea profesorului ar fi pe măsură. Da, este o utopie, dar este şi o necesitate. Pentru că ies din facultăţi oameni care nu prea se pricep la ceea ce au studiat. Să zicem că din 400 de studenţi absolvenţi, 30 au treabă cu domeniul. Randament 8%. Nu trebe decât cultură generală ca să pricepi că ceva pute.

Exemplul meu: Mă înfioară gândul că am absolvit cursul de Electronică (şi analogică, şi digitală), dar eu încă nu ştiu să fac un circuit cu utilizare practică, pentru că încă nu am înţeles pe deplin funcţionarea tranzistorului. Da, am învăţat zeci şi sute de formule pentru examen. Am făcut referate pentru nişte laboratoare pe care nu le înţelegeam. Dar partea practică egal zero. Toată stima mea pentru profesor, care este un om foarte inteligent şi as în materie. Dar nu este un profesor bun.

La recomandarea unui coleg, zilele trecute am urmărit un curs de analiză matematică la MIT (celebrul institut din SUA, un fel de Poli) şi am rămas mască. Explica întocmai ca la proşti, dar era sigur de un lucru: toată lumea înţelegea.

Acum, nu zic că toţi trebuie să termine facultatea, dar eu cred că este obligaţia morală a profesorului să facă studenţii să înţeleagă. Poate că de la 30 de absolvenţi pe bune se ajunge la 100. Sau mai mult. Dar bineînţeles, timpul le rezolvă pe toate.

Că tot am promis o muzichie, mai jos aveţi un buton play.

6.6.10

Ziua Z

Astăzi s-au împlinit 66 de ani de la cea mai importantă operaţiune militară a celui de-al Doilea Război Mondial: Debarcarea în Normandia. E greu de spus ce a fost acolo, dar e uşor de spus ce a însemnat această bătălie: începerea eliberării Europei de tirania lui Hitler.

Nu voi prelungi foarte mult această postare, există o adevărată biblioteca pe internet. Voi pune numai două videoclipuri, în bunul meu obicei. 1) Trailerul filmului "Saving Private Ryan" ("Salvaţi soldatul Ryan"), unde primele 20 de minute din film sunt poate cea mai realistă redare a acestei zile. 2) melodia celor de la Iron Maiden, "The Longest Day", cu imagini din acelaşi film.

1)


2)

Trololo lo lolo lolo



Dacă aţi râs după ce aţi ascultat această piesă şi încă vedeţi ce scriu printre lacrimi, să ştiţi că acest Trolololo veritabil este efectul cenzurii sistemului comunist rusesc. Eduard Khil, interpretul, a scris o piesă despre un cowboy numit John, care merge într-un Mustang spre iubita lui Mary. Cenzura însă a tăiat versurile şi rezultatul este mai sus. Laaaaaaaaaaaaa Tro lolo lol olo lol oloooo!

24.5.10

We are so young now

7.5.10

Un sfârşit e un început

6.5.10

Berea după Treasure Hunt e plăcere!

Am revenit (e drept, cam târziu) cu pozne de la Treasure Hunt. Mai jos vă puteţi delecta cu nişte fapte care, vorba ziarului, au fost adevărate, sunt reale şi vor fi autentice.







26.4.10

O noapte şi-o zi

A mai trecut o ediţie a Zilelor Sfântu Gheorghe, la fel de plină de activităţi şi concerte. O ediţie mult mai bine pregătită, cu multe surprize (mulţumim Mădălin).

Cu părere de rău că am ratat concertul Iron Maidnem (deh, examene), am ajuns vineri pe la orele 23 în urbe. O noapte albă, cu cântece, cu whist, cu glume, cu mascota şi toate cele. Dimineaţa, o realimentare de 4 ore, apoi, alături de Suzi şi Emilian, m-am aşezat la startul Treasure Hunt. Foarte bine pregătit, dificil, dar foarte constructiv. Am învăţat multe lucruri noi despre oraş. Felicitări lui Vlad şi echipei sale! Dacă anul trecut am reuşit performanţa de a fi pe primul loc, anul ăsta ne-a adus numai un afurisit de loc 4. La anul va fi mai bine! Promit! O să revin cu nişte poze când intru în posesia lor.

Pauză de masă şi deratizare, apoi concert Compact. Excelenţi, chiar şi la 30 de ani. Şi acum, la două zile după concert, încă simt urmările. O febră musculară groaznică la gambe (de la sărit). Cred că toţi cei care au fost acolo au simţit că a fost o atmosferă frumoasă şi o sărbătoare în toată regula!

Şi, precum postul ăsta arată, weekendul a trecut repede. Am revenit la viaţa cotidiană, cu un examen la engleză şi prezentare la mecatronică. Şi mai urmează altele. Dar noi să fim sănătoşi şi totul va fi bine!

18.4.10

Despre prostie

6.4.10

Instalatorul

25.3.10

Cartea lui Eli

Tocmai ce am savurat de la început până la sfârşit încă un film extraordinar. Este vorba, precum v-aţi prins deja, de "Cartea lui Eli" sau, pe limba vorbită în film de actori, "The Book of Eli".

Cât am impresiile proaspete, vă spun că merită să vă uitaţi la film şi asta cât mai repede. Dacă sunteţi genul de om care nu crede în violenţă şi se teme de urmările unui război atomic, atunci acest film vă va da fiori. Dacă sunteţi total indiferent şi vă cam doare drept in locul unde vă doare de societate, religie, viitor, atunci acest film vă va face să vă deschideţi mintea.

Mai jos vă pun un trailer care, insă, nu spune prea multe despre film în sine şi nici măcar nu redă povestea aşa cum este în film. Dar trebuie să fac propagandă, aşa că, vreţi, nu vreţi, daţi un click, apoi mergeţi la cinema să urmăriţi filmul sau cumpăraţi-l de undeva. Asta ca să nu vă îndrept spre comiterea păcatului major: piratarea.

La sfârşit, Doamne fereşte!



Update...
De-abia ce am dat publicare postare, că am zărit cu coada ochiului pe youtube alt trailer, care pare a fi mai apropiat de ceea ce se întâmplă de fapt. Mai daţi un click, apoi mergeţi la cinema. Nu, nu e scump, există Orange film miercuri, mai luaţi pe cineva cu care să dezbateţi.

23.3.10

Reelin and rockin

Brilliant!

19.3.10

Home sweet home

Aseară am ajuns pe meleagurile natale cu trenul, pentru rezolvarea unor mici probleme medicale. Călătoria cu trenul a fost pe şine, am citit tot drumul, ăsta fiind un fel de hobby al meu. Adică să citesc o carte pe un drum dus Sfântu Gheorghe - Bucureşti sau viceversa. De data asta a fost vorba de "Marele singuratic" - Marin Preda - carte pe care nu am reuşit să o termin, pentru că este destul de voluminoasă.

Spun că este un hobby de-al meu, pentru că nu mă aflu la prima realizare de acest fel (adică să citesc pe tren), primele două reuşite numindu-se "Vraciul" - vol. I - Tadeusz Dolega- Mostowicz şi "Invitaţia la vals" - Mihail Drumeş, de care v-am mai povestit. "Vraciul" - vol. II - l-am citit după "Invitaţia la vals" şi este o carte pe care oricine poate să o citească şi o recomand celor care cred că a citi o carte este naşpa, gen. O să stârnescă pofta de citit, gen.

Aşaaaa... a, da! Am mai citit şi "Dama cu camelii" - Alexandre Dumas fiul; mama zice că Traviata s-a făcut după această carte. Este o carte cu finalul la început, cam la fel cum este şi "Invitaţia la vals". O poveste de dragoste sinceră, originală, complicată şi tragică. Merită citită pe tren, la baie, în pat, oriunde, pentru că este scurtă, uşor de citit şi interesantă. Gen!

După ce azi dimineaţă am scăpat de Verucă al meu, am fost, în drum spre acasă, la magazin. Mare şi plăcută surpriză am găsit acolo: Lapte Covalact la cutie (curat la cutie). Este un pas înainte făcut de fabrica reprezentativă a judeţului Covasna, cu care ne lăudăm peste hotarele judeţene. Abia aştept să merg la Bucureşti să caut, poate găsesc şi pe acolo laptele de acasă.

În altă ordine de idei, am urmărit "Clasicul României" (adică eternul derby Dinamo - Steaua sau viceversa), însă, sincer, aş numi Clasicul României, de acum, meciul CFR - Urziceni. Parcă joacă fotbal băieţii ăştia. În fine, a fost de toată jena meciul şi, cu asta închei subiectul, comentatorii au fost execrabili. Ca să nu mai zic de bonusul de prostie din partea digisport, Horia Ivanovici la pauză.

Urmează un weekend de convalescenţă pentru mine. Aşa că play la melodie:

16.3.10

Dedicaţie

Pentru că trecem, de fapt, alţii trec prin vremuri grele, de asuprire şi de interzicere a unor leacuri şi ierburi de vraci, găsite în niscaiva bodegi numite Uiidşop. Pentru că se doreşte înlăturarea tratamentelor naturiste, pentru că în scurt timp vracii (cu d) vor renunţa la proteste legale şi vor trece la proteste uşor ilegale, apoi uşor injectabile. Pentru că, vorba vine, pentru că pot!

Iată ce mi-a trecut prin cap, apropo de vremurile grele care îi încearcă pe unii:

14.3.10

Blackjack

3.3.10

Canada - SUA: 3-2

Un meci fabulos! Parcă a fost o reeditare a finalei olimpice de acum 8 ani. Nu regret că am stat până la ora 1 să urmăresc şi prelungirile, a fost un meci irepetabil. Acum un mic rezumat.

Canadienii au început meciul foarte motivaţi, după înfrângerea suferită în grupe (3-5), dar mai ales au fost motivaţi de cei 20.000 de suporteri care au umplut arena. Prima repriză au dominat-o clar, au înscris o dată. A doua repriză s-a încheiat la egalitate (1-1), iar ultima repriză a fost fenomenală. Americanii, tineri şi ambiţioşi, au forţat finalul partidei, au scos portarul pentru un jucător în plus şi, înainte cu 24 de secunde de finalul partidei, egalează la 2. Prelungiri! Cine marchează primul câştigă aurul olimpic.
Repriza de prelungiri a început cu ambele echipe mai precaute, dar cu multe ocazii de o parte şi cealaltă. Însă până la urma, experienţa canadienilor şi-a spus cuvântul şi Crosby a marcat golul de aur. Canada - SUA: 3-2.

Ştiu că hocheiul nu e un sport foarte urmărit la noi, dar sincer spun, astfel de meciuri merită urmărite. Dacă nu pentru sport în sine, măcar pentru spiritul olimpic, care abundă la astfel de partide.

Vă ataşez mai jos imagini de la finala din 2002.

27.2.10

Olimpiada de Iarnă

A trecut şi ediţia asta de Olimpiadă de Iarnă. Pentru cei care nu ştiu că a fost aşa ceva, ea s-a desfăşurat la Vancouver, anul ăsta, februarie, de pe 12 până mâine.

Nu am să critic delegaţia României, mie mi se pare că au fost realizări destul de importante ale sportivilor noştri şi trebuie să recunoaştem că ăsta ne e nivelul. E ca la fotbal. Nu ne-am calificatla mondiale, trebuie să recunoaştem, ăla a fost nivelul nostru. Spuneam că nu am să critic sportivii români, dar am să vorbesc despre ceea ce am urmărit. Şi anume, despre hockey.

Pasiunea mea pentru hockey (numai cel de la Olimpiadă) datează din 2002, când a fost olimpiada la Salt Lake City, unde am urmărit marea finală SUA-Canada. Ce să zic, mi-a plăcut atmosfera, comentatorii au făcut o treabă excelentă şi jocul în sine mi s-a părut interesant. Şi acum, la 8 ani de atunci, am încercat să urmăresc câteva meciuri live de la olimpiadă (nu e foarte uşor, fiind noaptea). Am nimerit la Canada-SUA (3-5) (grupe) şi Finlanda-SUA (1-6)(semifinală). Şi, norocul meu, se pare că marea finală de mâine se va desfăşura între SUA şi Canada. Eternul derby al celor două naţiuni.

Pentru cei care sunt amatori, el va fi difuzat, probabil, de TVR 1, pe la 22.15 (aşa am calculat). Eu ţin cu canadienii (aşa am făcut şi în 2002). Abia aştept!

Invitaţia la vals

Nu am mai scris demult despre ce cărţi am mai răsfoit şi citit. Ultima realizare se numeşte "Invitaţia la vals", a lui Mihail Drumeş. O carte pe care o recomand tuturor romaticilor (le va plăcea), mai puţin partea de final, pe care o resping total.

Păi, să vedem despre ce e vorba. Cartea este o "spovedanie" a personajului principal, în care, spune el, va încerca să prezinte cât mai aproape de realitate ceea ce s-a întâmplat în viaţa lui şi ce l-a determinat să ştie că singura soluţie care o are este să se sinucidă. Ce să zic, a reuşit. Pe parcursul a 200 de pagini îşi descrie viaţa, în special cea amoroasă, cu toate femeile pe care le-a cucerit şi le-a făcut să sufere, ca un veritabil Cassanova. Bineînţeles, ultima dintre ele a fost cel mai greu de cucerit şi ea se poate numi "femeia fatală", ea fiind motivul sinuciderii.

Nu pot să vă fac un rezumat, îmi depăşeşte limitele narative, dar vă recomand cartea, mai ales celor care acum încep să simtă fluturii din stomac. Fireşte, nu vă recomand să urmăriţi soluţia aleasă de eroii principali, ci o recomand pentru a învăţa din greşelile lor.

Şi la sfârşit de carte, ca întotdeauna, vine o melodie. Eu am numit-o cântecul aurolacului. Nu ştiu voi cum îi ziceţi, dar tot e faină.

A trecut şi a treia

Am scăpat de ceva vreme de a treia sesiune, din fericire pentru mine, tot integralist, cu o medie care nu este de lăudat, dar nici de ruşine. Totodată, a trecut şi vacanţa şi o săptămână din semestrul II şi pot să spun că, în sfârşit, materiile pe care le vom studia încep să ne arate drumul către ceea ce înseamnă inginer automatist. Dacă până acum studiam teorii şi laboratoare fără să ne prindem (cel puţin eu) care e şmenu' cu ele, acum se pare (sper să fie pe bune) că lucrurile încep să se lege între ele.
Dacă vreun cititor al acestui blog (chiar există?) vrea să urmeze cursurile vreunei facultăţi de automatică, să fie pregătit cu răbdare de fier şi putere de muncă (exagerez puţin), pentru că abia prin anul 2 sau 3 se începe înţelegerea filosofiei.

Din alte sfere sau emisfere de pe meleagul bucureştean, am încercat din răsputeri, alături de Emil, să înmulţim peşti din specia Betta, însă încercarea s-a dovedit a fi un eşec. Vorba ceea, data viitoare va fi mai bine.

8.2.10

Never miss a beat

După un examen la care m-au trecut toate emoţiile posibile, am ieşit cu colegii de facultate prin oraş, la un karaoke. Am zis să merg deocamdată numai în recunoaştere, apoi dacă mă ţin corzile vocale, o să mai merg şi cu alte ocazii, mai mult sau mai puţin vesele. Aşa că, pe lângă ha-ha-ha şi lalalala, am auzit şi nişte piese făinuţe, de care nu auzisem până acum. Drept urmare, vă postez mai jos una bucată melodie. Bucuraţi-vă!

7.2.10

EURO 2012

Acum câteva minute a avut loc tragerea la sorţi a grupelor de calificare pentru EURO 2012. Sorţile au hotărât ca România să aibă un loc în grupa D, alături de Franţa, Bosnia, Belarus, Albania şi Luxemburg. Este o grupă relativ bună, cu şanse de calificare mari. Vreau să zic că se putea şi mai rău. Calificarea depinde foarte mult de meciurile cu Franţa, unde ar fi bine să înregistrăm măcar două egaluri, iar cu celelalte echipe să câştigăm tot sau, dacă ne luăm după vorba "să moară capra vecinului", să pierdem mai puţine puncte decât Franţa. Înainte de această campanie de calificare, însă, vom sta tot la televizor şi ne vom uita la mondialul din Africa de Sud.
Să urăm succes, concentrare şi putere de muncă echipei naţionale! Doamne-ajută!

5.2.10

La mulţi ani, Gică Hagi!

Astăzi îşi aniversează ziua de naştere cel mai titrat fotbalist român, Gheorghe Hagi. Nu vă mai scriu cifrele şi statisticile care demonstrează că el este cel mai bun fotbalist român, dar vă pun mai jos câteva clipuri cu Hagi, căpitan al naţionalei de fotbal. La mulţi ani!





22.1.10

Imnul sesiunii

preluare de aici


19.1.10

Vorba vine...

15.1.10

La Mulţi Ani 2010!!

Ei uite că a trecut anul 2009 şi noi tot cu blogosfera blogosferiţa noastră. Ce-i drept, am cam tras chiulul, dar promit ca din când în când să mai scriu câte ceva.

Vă urez La Mulţi Ani! şi vă doresc să aveţi parte de toate cele bune! Şi, normal, sper să ne citim mai des pe aici... Până data viitoare, numai bine şi sănătate cu sau fără vaccin!