Exemplul SDED

Iniţial, nu am ştiut ce titlu să pun la articolul ăsta. Pe măsură ce am scris, însă, mi-a sărit o idee şi o voi dezvolta mai jos. Trebuie să mai spun că, iniţial, mă gândisem să dau un semn de viaţă şi să pun o muzichie care am ascultat-o des zilele astea.

Nu voi începe cu "deci". Aşadar, sunt bine sănătos şi încă am examene. De fapt, examen. Mai este numai unul. În care îmi pun toată silinţa să învăţ, spre deosebire de celelalte examene, unde am invăţat aşa şi-aşa. "De ce?" vine întrebarea logică. Ei bine, cursul ăsta a fost o lecţie nu numai de SDED (Sisteme dinamice cu evenimente discrete - cool, huh? ), ci şi o lecţie de pedagogie. Domnul nostru tânăr profesor a făcut din acest curs nasol, cu multe formalităţi şi greoi, un curs dinamic, interactiv, în care orice student de Poli (binecunoscut pentru privirea inteligentă, dar şi pentru incapacitatea de exprimare) avea curajul să ridice mâna şi să spună că nu a înţeles. Teoria cu formalisme însoţită de exemple uşoare-hilare, serioase şi foarte complicate (în această ordine) a făcut ca această materie (una dintre cele mai grele) să fie considerată una dintre cele mai accesibile.

Şi stau şi mă gândesc oare cum ar fi viaţa la facultate, nu numai la Poli, dacă toate cursurile ar fi la fel. Şi implicarea profesorului ar fi pe măsură. Da, este o utopie, dar este şi o necesitate. Pentru că ies din facultăţi oameni care nu prea se pricep la ceea ce au studiat. Să zicem că din 400 de studenţi absolvenţi, 30 au treabă cu domeniul. Randament 8%. Nu trebe decât cultură generală ca să pricepi că ceva pute.

Exemplul meu: Mă înfioară gândul că am absolvit cursul de Electronică (şi analogică, şi digitală), dar eu încă nu ştiu să fac un circuit cu utilizare practică, pentru că încă nu am înţeles pe deplin funcţionarea tranzistorului. Da, am învăţat zeci şi sute de formule pentru examen. Am făcut referate pentru nişte laboratoare pe care nu le înţelegeam. Dar partea practică egal zero. Toată stima mea pentru profesor, care este un om foarte inteligent şi as în materie. Dar nu este un profesor bun.

La recomandarea unui coleg, zilele trecute am urmărit un curs de analiză matematică la MIT (celebrul institut din SUA, un fel de Poli) şi am rămas mască. Explica întocmai ca la proşti, dar era sigur de un lucru: toată lumea înţelegea.

Acum, nu zic că toţi trebuie să termine facultatea, dar eu cred că este obligaţia morală a profesorului să facă studenţii să înţeleagă. Poate că de la 30 de absolvenţi pe bune se ajunge la 100. Sau mai mult. Dar bineînţeles, timpul le rezolvă pe toate.

Că tot am promis o muzichie, mai jos aveţi un buton play.