8.2.10

Never miss a beat

După un examen la care m-au trecut toate emoţiile posibile, am ieşit cu colegii de facultate prin oraş, la un karaoke. Am zis să merg deocamdată numai în recunoaştere, apoi dacă mă ţin corzile vocale, o să mai merg şi cu alte ocazii, mai mult sau mai puţin vesele. Aşa că, pe lângă ha-ha-ha şi lalalala, am auzit şi nişte piese făinuţe, de care nu auzisem până acum. Drept urmare, vă postez mai jos una bucată melodie. Bucuraţi-vă!

7.2.10

EURO 2012

Acum câteva minute a avut loc tragerea la sorţi a grupelor de calificare pentru EURO 2012. Sorţile au hotărât ca România să aibă un loc în grupa D, alături de Franţa, Bosnia, Belarus, Albania şi Luxemburg. Este o grupă relativ bună, cu şanse de calificare mari. Vreau să zic că se putea şi mai rău. Calificarea depinde foarte mult de meciurile cu Franţa, unde ar fi bine să înregistrăm măcar două egaluri, iar cu celelalte echipe să câştigăm tot sau, dacă ne luăm după vorba "să moară capra vecinului", să pierdem mai puţine puncte decât Franţa. Înainte de această campanie de calificare, însă, vom sta tot la televizor şi ne vom uita la mondialul din Africa de Sud.
Să urăm succes, concentrare şi putere de muncă echipei naţionale! Doamne-ajută!

5.2.10

La mulţi ani, Gică Hagi!

Astăzi îşi aniversează ziua de naştere cel mai titrat fotbalist român, Gheorghe Hagi. Nu vă mai scriu cifrele şi statisticile care demonstrează că el este cel mai bun fotbalist român, dar vă pun mai jos câteva clipuri cu Hagi, căpitan al naţionalei de fotbal. La mulţi ani!





22.1.10

Imnul sesiunii

preluare de aici


19.1.10

Vorba vine...

15.1.10

La Mulţi Ani 2010!!

Ei uite că a trecut anul 2009 şi noi tot cu blogosfera blogosferiţa noastră. Ce-i drept, am cam tras chiulul, dar promit ca din când în când să mai scriu câte ceva.

Vă urez La Mulţi Ani! şi vă doresc să aveţi parte de toate cele bune! Şi, normal, sper să ne citim mai des pe aici... Până data viitoare, numai bine şi sănătate cu sau fără vaccin!

30.11.09

La Mulţi Ani!

La mulţi ani tuturor românilor! Chiar dacă unii petrecem Ziua Naţională învăţând, alţii la grătar, alţii muncind, iar alţii pe unde o petrec ei, este o zi în care trebuie să ne simţim mândri că trăim în România cu toate calităţile şi defectele ei, să ne bucurăm şi să ne reculegem puţin. La Mulţi Ani!

29.11.09

Povestea din Ajun

Am rămas dator de ceva vreme cu povestea mea din Ajun. M-am tot gândit ce să scriu şi nu-mi venea absolut nicio idee. Dar azi mi-am zis să scriu tot ce îmi trece prin cap când mă gândesc la Crăciun. E drept, nu o să aibă fir epic, poate părea fără sens, dar aşa e definit Crăciunul pentru mine. Deci, să încep...

Crăciunul este: mirosul de portocale desfăcute, căutatul cutiilor cu globuri, legarea bomboanelor cu aţă cu acel nod pe care l-am învăţat greu, zăpadă până la brâu, plimbări cu sania, prăjitură cu cremă de lămâie, miros de lemne tăiate, miros de foc proaspăt aprins în sobă, deznodarea instalaţiei, răşina lipicioasă pe mâini, rămasă de la cioplirea bradului, bucuria de a primi cadoul de Crăciun, indiferent care ar fi acela, familia alături, privitul bradului cu instalaţia aprinsă, primirea colindătorilor, momentele de neuitat petrecute alături de cei dragi, sms-urile care vin şi pleacă neîncetat, zâmbetul permanent, liniştea interioară, colindatul firmelor, profesorilor şi cunoscuţilor, Singur Acasă 1, 2 şi 3, vacanţă, somn până la 12, ciocolată, festival, prieteni, iubiri, amăgiri... şi câte multe altele mai sunt, dar nu pot fi scrise. Mă opresc aici, dar nu uit să vă zic Crăciun Fericit şi aveţi grijă de voi şi de cei dragi!

25.11.09

Roşii-acrişoare sau portocale?

Nu a reuşit. Bunul-simţ nu scoate oamenii la vot. Asta e clar. Dar a trecut momentul cheie, iar acum trebuie să ne uităm mai în viitor. Căci treaba e nasoală. Avem de ales între o mică parte a proiectului pe care l-am votat (guvernul Johannis), sau continuarea celor 5 ani de până acum (Băsescu). Sau mai bine zis, să alegem exact cum am făcut şi până acum, adică alegem răul cel mai mic.

Aşa că, de Moş Nicolae, ne facem cadou pentru 5 ani de zile ori portocale, ori roşii-acrişoare. Să avem inspiraţie!


P.S. Dacă vă plictisiţi, uitaţi-vă pe slideul cărţilor de la Jurnalul Naţional, sau la performanţele echipelor noastre de fotbal. Le-am interactivizat puţin!

Numai bine!

6.11.09

Epidemie de frică

După o seară de joi foarte plăcută în sensul fotbalistic, am decis să îmi înec amarul în citit. Cartea din care mă delectez cu litere se numeşte "Viaţa pe un peron" - Octavian Paler. Şi citind foarte liniştit capitolul 7, îmi sare înaintea ochilor un paragraf care rezumă tot ceea ce se întâmplă în România legat de gripă. Citez:

"Oraşul părea lovit de o epidemie secretă, care ne înfricoşa pe toţi şi acţiona asupra încrederii oamenilor în ei înşişi. Când mergeam pe stradă n-aveam măşti de tifon pe faţă, dar ne comportam ca şi când am fi avut. Deşi, împotriva unei epidemii de frică nu se poate lupta cu măşti de tifon."

Dacă vă trece prin cap faptul că virgulă cartea tocmai a ieşit de sub tipar, vă spun că şi-a făcut apariţia în anul 1981. E frumos cum se potriveşte ceva vechi la situaţia actuală. Exact cum schiţele şi articolele lui Caragiale reflectă îndeaproape situaţia socială de azi.

Ei, şi ca să ne treacă frica şi supărarea, să ascultăm "Cetatea Neamţului", de George Coşbuc, în interpretarea extraordinară a lui Florian Pittiş.