Exemplul SDED

Iniţial, nu am ştiut ce titlu să pun la articolul ăsta. Pe măsură ce am scris, însă, mi-a sărit o idee şi o voi dezvolta mai jos. Trebuie să mai spun că, iniţial, mă gândisem să dau un semn de viaţă şi să pun o muzichie care am ascultat-o des zilele astea.

Nu voi începe cu "deci". Aşadar, sunt bine sănătos şi încă am examene. De fapt, examen. Mai este numai unul. În care îmi pun toată silinţa să învăţ, spre deosebire de celelalte examene, unde am invăţat aşa şi-aşa. "De ce?" vine întrebarea logică. Ei bine, cursul ăsta a fost o lecţie nu numai de SDED (Sisteme dinamice cu evenimente discrete - cool, huh? ), ci şi o lecţie de pedagogie. Domnul nostru tânăr profesor a făcut din acest curs nasol, cu multe formalităţi şi greoi, un curs dinamic, interactiv, în care orice student de Poli (binecunoscut pentru privirea inteligentă, dar şi pentru incapacitatea de exprimare) avea curajul să ridice mâna şi să spună că nu a înţeles. Teoria cu formalisme însoţită de exemple uşoare-hilare, serioase şi foarte complicate (în această ordine) a făcut ca această materie (una dintre cele mai grele) să fie considerată una dintre cele mai accesibile.

Şi stau şi mă gândesc oare cum ar fi viaţa la facultate, nu numai la Poli, dacă toate cursurile ar fi la fel. Şi implicarea profesorului ar fi pe măsură. Da, este o utopie, dar este şi o necesitate. Pentru că ies din facultăţi oameni care nu prea se pricep la ceea ce au studiat. Să zicem că din 400 de studenţi absolvenţi, 30 au treabă cu domeniul. Randament 8%. Nu trebe decât cultură generală ca să pricepi că ceva pute.

Exemplul meu: Mă înfioară gândul că am absolvit cursul de Electronică (şi analogică, şi digitală), dar eu încă nu ştiu să fac un circuit cu utilizare practică, pentru că încă nu am înţeles pe deplin funcţionarea tranzistorului. Da, am învăţat zeci şi sute de formule pentru examen. Am făcut referate pentru nişte laboratoare pe care nu le înţelegeam. Dar partea practică egal zero. Toată stima mea pentru profesor, care este un om foarte inteligent şi as în materie. Dar nu este un profesor bun.

La recomandarea unui coleg, zilele trecute am urmărit un curs de analiză matematică la MIT (celebrul institut din SUA, un fel de Poli) şi am rămas mască. Explica întocmai ca la proşti, dar era sigur de un lucru: toată lumea înţelegea.

Acum, nu zic că toţi trebuie să termine facultatea, dar eu cred că este obligaţia morală a profesorului să facă studenţii să înţeleagă. Poate că de la 30 de absolvenţi pe bune se ajunge la 100. Sau mai mult. Dar bineînţeles, timpul le rezolvă pe toate.

Că tot am promis o muzichie, mai jos aveţi un buton play.

Ziua Z

Astăzi s-au împlinit 66 de ani de la cea mai importantă operaţiune militară a celui de-al Doilea Război Mondial: Debarcarea în Normandia. E greu de spus ce a fost acolo, dar e uşor de spus ce a însemnat această bătălie: începerea eliberării Europei de tirania lui Hitler.

Nu voi prelungi foarte mult această postare, există o adevărată biblioteca pe internet. Voi pune numai două videoclipuri, în bunul meu obicei. 1) Trailerul filmului "Saving Private Ryan" ("Salvaţi soldatul Ryan"), unde primele 20 de minute din film sunt poate cea mai realistă redare a acestei zile. 2) melodia celor de la Iron Maiden, "The Longest Day", cu imagini din acelaşi film.

1)


2)

Trololo lo lolo lolo

Dacă aţi râs după ce aţi ascultat această piesă şi încă vedeţi ce scriu printre lacrimi, să ştiţi că acest Trolololo veritabil este efectul cenzurii sistemului comunist rusesc. Eduard Khil, interpretul, a scris o piesă despre un cowboy numit John, care merge într-un Mustang spre iubita lui Mary. Cenzura însă a tăiat versurile şi rezultatul este mai sus. Laaaaaaaaaaaaa Tro lolo lol olo lol oloooo!

We are so young now

Un sfârşit e un început

Berea după Treasure Hunt e plăcere!

Am revenit (e drept, cam târziu) cu pozne de la Treasure Hunt. Mai jos vă puteţi delecta cu nişte fapte care, vorba ziarului, au fost adevărate, sunt reale şi vor fi autentice.

O noapte şi-o zi

A mai trecut o ediţie a Zilelor Sfântu Gheorghe, la fel de plină de activităţi şi concerte. O ediţie mult mai bine pregătită, cu multe surprize (mulţumim Mădălin).

Cu părere de rău că am ratat concertul Iron Maidnem (deh, examene), am ajuns vineri pe la orele 23 în urbe. O noapte albă, cu cântece, cu whist, cu glume, cu mascota şi toate cele. Dimineaţa, o realimentare de 4 ore, apoi, alături de Suzi şi Emilian, m-am aşezat la startul Treasure Hunt. Foarte bine pregătit, dificil, dar foarte constructiv. Am învăţat multe lucruri noi despre oraş. Felicitări lui Vlad şi echipei sale! Dacă anul trecut am reuşit performanţa de a fi pe primul loc, anul ăsta ne-a adus numai un afurisit de loc 4. La anul va fi mai bine! Promit! O să revin cu nişte poze când intru în posesia lor.

Pauză de masă şi deratizare, apoi concert Compact. Excelenţi, chiar şi la 30 de ani. Şi acum, la două zile după concert, încă simt urmările. O febră musculară groaznică la gambe (de la sărit). Cred că toţi cei care au fost acolo au simţit că a fost o atmosferă frumoasă şi o sărbătoare în toată regula!

Şi, precum postul ăsta arată, weekendul a trecut repede. Am revenit la viaţa cotidiană, cu un examen la engleză şi prezentare la mecatronică. Şi mai urmează altele. Dar noi să fim sănătoşi şi totul va fi bine!

Despre prostie

Instalatorul

Cartea lui Eli

Tocmai ce am savurat de la început până la sfârşit încă un film extraordinar. Este vorba, precum v-aţi prins deja, de "Cartea lui Eli" sau, pe limba vorbită în film de actori, "The Book of Eli".

Cât am impresiile proaspete, vă spun că merită să vă uitaţi la film şi asta cât mai repede. Dacă sunteţi genul de om care nu crede în violenţă şi se teme de urmările unui război atomic, atunci acest film vă va da fiori. Dacă sunteţi total indiferent şi vă cam doare drept in locul unde vă doare de societate, religie, viitor, atunci acest film vă va face să vă deschideţi mintea.

Mai jos vă pun un trailer care, insă, nu spune prea multe despre film în sine şi nici măcar nu redă povestea aşa cum este în film. Dar trebuie să fac propagandă, aşa că, vreţi, nu vreţi, daţi un click, apoi mergeţi la cinema să urmăriţi filmul sau cumpăraţi-l de undeva. Asta ca să nu vă îndrept spre comiterea păcatului major: piratarea.

La sfârşit, Doamne fereşte!



Update...
De-abia ce am dat publicare postare, că am zărit cu coada ochiului pe youtube alt trailer, care pare a fi mai apropiat de ceea ce se întâmplă de fapt. Mai daţi un click, apoi mergeţi la cinema. Nu, nu e scump, există Orange film miercuri, mai luaţi pe cineva cu care să dezbateţi.