O noapte şi-o zi

A mai trecut o ediţie a Zilelor Sfântu Gheorghe, la fel de plină de activităţi şi concerte. O ediţie mult mai bine pregătită, cu multe surprize (mulţumim Mădălin).

Cu părere de rău că am ratat concertul Iron Maidnem (deh, examene), am ajuns vineri pe la orele 23 în urbe. O noapte albă, cu cântece, cu whist, cu glume, cu mascota şi toate cele. Dimineaţa, o realimentare de 4 ore, apoi, alături de Suzi şi Emilian, m-am aşezat la startul Treasure Hunt. Foarte bine pregătit, dificil, dar foarte constructiv. Am învăţat multe lucruri noi despre oraş. Felicitări lui Vlad şi echipei sale! Dacă anul trecut am reuşit performanţa de a fi pe primul loc, anul ăsta ne-a adus numai un afurisit de loc 4. La anul va fi mai bine! Promit! O să revin cu nişte poze când intru în posesia lor.

Pauză de masă şi deratizare, apoi concert Compact. Excelenţi, chiar şi la 30 de ani. Şi acum, la două zile după concert, încă simt urmările. O febră musculară groaznică la gambe (de la sărit). Cred că toţi cei care au fost acolo au simţit că a fost o atmosferă frumoasă şi o sărbătoare în toată regula!

Şi, precum postul ăsta arată, weekendul a trecut repede. Am revenit la viaţa cotidiană, cu un examen la engleză şi prezentare la mecatronică. Şi mai urmează altele. Dar noi să fim sănătoşi şi totul va fi bine!

Despre prostie

Instalatorul

Cartea lui Eli

Tocmai ce am savurat de la început până la sfârşit încă un film extraordinar. Este vorba, precum v-aţi prins deja, de "Cartea lui Eli" sau, pe limba vorbită în film de actori, "The Book of Eli".

Cât am impresiile proaspete, vă spun că merită să vă uitaţi la film şi asta cât mai repede. Dacă sunteţi genul de om care nu crede în violenţă şi se teme de urmările unui război atomic, atunci acest film vă va da fiori. Dacă sunteţi total indiferent şi vă cam doare drept in locul unde vă doare de societate, religie, viitor, atunci acest film vă va face să vă deschideţi mintea.

Mai jos vă pun un trailer care, insă, nu spune prea multe despre film în sine şi nici măcar nu redă povestea aşa cum este în film. Dar trebuie să fac propagandă, aşa că, vreţi, nu vreţi, daţi un click, apoi mergeţi la cinema să urmăriţi filmul sau cumpăraţi-l de undeva. Asta ca să nu vă îndrept spre comiterea păcatului major: piratarea.

La sfârşit, Doamne fereşte!



Update...
De-abia ce am dat publicare postare, că am zărit cu coada ochiului pe youtube alt trailer, care pare a fi mai apropiat de ceea ce se întâmplă de fapt. Mai daţi un click, apoi mergeţi la cinema. Nu, nu e scump, există Orange film miercuri, mai luaţi pe cineva cu care să dezbateţi.

Reelin and rockin

Brilliant!

Home sweet home

Aseară am ajuns pe meleagurile natale cu trenul, pentru rezolvarea unor mici probleme medicale. Călătoria cu trenul a fost pe şine, am citit tot drumul, ăsta fiind un fel de hobby al meu. Adică să citesc o carte pe un drum dus Sfântu Gheorghe - Bucureşti sau viceversa. De data asta a fost vorba de "Marele singuratic" - Marin Preda - carte pe care nu am reuşit să o termin, pentru că este destul de voluminoasă.

Spun că este un hobby de-al meu, pentru că nu mă aflu la prima realizare de acest fel (adică să citesc pe tren), primele două reuşite numindu-se "Vraciul" - vol. I - Tadeusz Dolega- Mostowicz şi "Invitaţia la vals" - Mihail Drumeş, de care v-am mai povestit. "Vraciul" - vol. II - l-am citit după "Invitaţia la vals" şi este o carte pe care oricine poate să o citească şi o recomand celor care cred că a citi o carte este naşpa, gen. O să stârnescă pofta de citit, gen.

Aşaaaa... a, da! Am mai citit şi "Dama cu camelii" - Alexandre Dumas fiul; mama zice că Traviata s-a făcut după această carte. Este o carte cu finalul la început, cam la fel cum este şi "Invitaţia la vals". O poveste de dragoste sinceră, originală, complicată şi tragică. Merită citită pe tren, la baie, în pat, oriunde, pentru că este scurtă, uşor de citit şi interesantă. Gen!

După ce azi dimineaţă am scăpat de Verucă al meu, am fost, în drum spre acasă, la magazin. Mare şi plăcută surpriză am găsit acolo: Lapte Covalact la cutie (curat la cutie). Este un pas înainte făcut de fabrica reprezentativă a judeţului Covasna, cu care ne lăudăm peste hotarele judeţene. Abia aştept să merg la Bucureşti să caut, poate găsesc şi pe acolo laptele de acasă.

În altă ordine de idei, am urmărit "Clasicul României" (adică eternul derby Dinamo - Steaua sau viceversa), însă, sincer, aş numi Clasicul României, de acum, meciul CFR - Urziceni. Parcă joacă fotbal băieţii ăştia. În fine, a fost de toată jena meciul şi, cu asta închei subiectul, comentatorii au fost execrabili. Ca să nu mai zic de bonusul de prostie din partea digisport, Horia Ivanovici la pauză.

Urmează un weekend de convalescenţă pentru mine. Aşa că play la melodie:

Dedicaţie

Pentru că trecem, de fapt, alţii trec prin vremuri grele, de asuprire şi de interzicere a unor leacuri şi ierburi de vraci, găsite în niscaiva bodegi numite Uiidşop. Pentru că se doreşte înlăturarea tratamentelor naturiste, pentru că în scurt timp vracii (cu d) vor renunţa la proteste legale şi vor trece la proteste uşor ilegale, apoi uşor injectabile. Pentru că, vorba vine, pentru că pot!

Iată ce mi-a trecut prin cap, apropo de vremurile grele care îi încearcă pe unii:

Blackjack

Canada - SUA: 3-2

Un meci fabulos! Parcă a fost o reeditare a finalei olimpice de acum 8 ani. Nu regret că am stat până la ora 1 să urmăresc şi prelungirile, a fost un meci irepetabil. Acum un mic rezumat.

Canadienii au început meciul foarte motivaţi, după înfrângerea suferită în grupe (3-5), dar mai ales au fost motivaţi de cei 20.000 de suporteri care au umplut arena. Prima repriză au dominat-o clar, au înscris o dată. A doua repriză s-a încheiat la egalitate (1-1), iar ultima repriză a fost fenomenală. Americanii, tineri şi ambiţioşi, au forţat finalul partidei, au scos portarul pentru un jucător în plus şi, înainte cu 24 de secunde de finalul partidei, egalează la 2. Prelungiri! Cine marchează primul câştigă aurul olimpic.
Repriza de prelungiri a început cu ambele echipe mai precaute, dar cu multe ocazii de o parte şi cealaltă. Însă până la urma, experienţa canadienilor şi-a spus cuvântul şi Crosby a marcat golul de aur. Canada - SUA: 3-2.

Ştiu că hocheiul nu e un sport foarte urmărit la noi, dar sincer spun, astfel de meciuri merită urmărite. Dacă nu pentru sport în sine, măcar pentru spiritul olimpic, care abundă la astfel de partide.

Vă ataşez mai jos imagini de la finala din 2002.

Olimpiada de Iarnă

A trecut şi ediţia asta de Olimpiadă de Iarnă. Pentru cei care nu ştiu că a fost aşa ceva, ea s-a desfăşurat la Vancouver, anul ăsta, februarie, de pe 12 până mâine.

Nu am să critic delegaţia României, mie mi se pare că au fost realizări destul de importante ale sportivilor noştri şi trebuie să recunoaştem că ăsta ne e nivelul. E ca la fotbal. Nu ne-am calificatla mondiale, trebuie să recunoaştem, ăla a fost nivelul nostru. Spuneam că nu am să critic sportivii români, dar am să vorbesc despre ceea ce am urmărit. Şi anume, despre hockey.

Pasiunea mea pentru hockey (numai cel de la Olimpiadă) datează din 2002, când a fost olimpiada la Salt Lake City, unde am urmărit marea finală SUA-Canada. Ce să zic, mi-a plăcut atmosfera, comentatorii au făcut o treabă excelentă şi jocul în sine mi s-a părut interesant. Şi acum, la 8 ani de atunci, am încercat să urmăresc câteva meciuri live de la olimpiadă (nu e foarte uşor, fiind noaptea). Am nimerit la Canada-SUA (3-5) (grupe) şi Finlanda-SUA (1-6)(semifinală). Şi, norocul meu, se pare că marea finală de mâine se va desfăşura între SUA şi Canada. Eternul derby al celor două naţiuni.

Pentru cei care sunt amatori, el va fi difuzat, probabil, de TVR 1, pe la 22.15 (aşa am calculat). Eu ţin cu canadienii (aşa am făcut şi în 2002). Abia aştept!