23.5.09

Un leu la Ateneu 2!

La fel ca Rocky şi Rambo, şi povestea Un leu la Ateneu are continuare. De data asta, cu mai mulţi protagonişti. Şi cu alt cadru. Păi, să începem. Pe 20 mai, la Ateneul din Bucureşti a avut loc Gala Societăţii Civile, unde, alături de d-na Grosar, Alina, Emil, Mădălin, Jozsi şi Csabi, am reprezentat proiectele covăsnene calificate: Seri Albastre şi Saint George City of Debate. Eveniment la patru, poate cinci ace, lume cunoscută (Dana Deac, Robert Turcescu, Cătălin Ştefănescu) şi necunoscută (ceilalţi). Din păcate, anul ăsta a fost sărac în recolta de premii, proiectul cu Debate primind doar o menţiune din partea juriului. Mai jos pun nişte poze, să ne dăm mari. Tot pe 20 mai, a fost ziua surorii mele (LA MULŢI ANI!), care a împlinit onorabila vârstă de câţiva ani mai mult ca mine.

Dinspre partea cu facultatea, am trecut examenul nasol care l-am avut (Slavă Cerului), dar urmează colocviile plus sesiunea. Deci, pe cai mari!

Şi ca să nu fiu necioplit şi să vă las aşa în aer după ce că nu am scris (deh, lenea) de atâta timp, vă pun sub poze un videoclip al unei melodii care mi-a venit azi dintr-o dată în cap. E foarte faină melodia, iar videoclipul se potriveşte. Se vede mâna lui Chirilă. Şi la videoclip, şi la melodie. E vorba de Vama - Dumnezeu nu apare la ştiri.



Întâi poze:




Apoi muzică:


Un comentariu: